Oamenii...
Ciudate fiinte!
Pline de viata, fade, atractive, comune, frumoase, sarmante sau urate, dar fiecare este unic.
Suntem unici dar in acelasi timp comuni.
Chiar foarte comuni!
De ce?
De ce spun foarte comuni?
Hai sa o luam in felul urmator: unii dintre noi au personalitati atat de puternice, altii nu au personalitate deloc(foarte cinstit si onest accepta si traiesc cu acest lips), iar altii sunt intermediari(deoarece nu au personalitate o copiaza pe a altora pentru a umple golul).
Foarte ciudat lucru!
Observam de curand cum personalitatea primeaza asupra aspectului fizic.
Dar, se face ca persoana inzestrata cu aspectul fizic ar trebui sa isi ia intaiul loc, si asta deoarece vazul este cel care primeaza din cele cinci simturi.
Ciudat! dar se pare ca la felul in care percepem interactiunea interpersonala dominanta este personalitatea si nu vazul(aspectul fizic).
Exemplu: doi oameni care provin din acelasi mediu si coreleaza pe o anumita perioada de timp(nelimitata, perioada de percepere fiind relativa de la persoana la persoana) tind sa aiba personalitati asemanatoare.
De ce se intampla asta?
Deoarece omul cu lipsa de personalitate, si de mentionat ca este inzestrat cu frumusete fizica, este defavorizat celui cu personalitate(hai sa spunem frumusete interioare, pentru ca asta vreau sa subliniez).
Suntem unici!
Unici fie prin aspectul fizic fie prin personalitate, dar de cele mai multe ori frumusetea fizica nu este o promisiune de fericire, ci poate fi o certitudine de dezastru.
